Obiective Turistice
Parcul National Buila Vanturarita
Masivul Buila-Vanturarita este situat în partea central-nordica a Judetului Valcea si face parte din Muntii Capatanii.
Masivul iese în evidenta fata de lantul principal al acestora, atat prin dispunere, cat si prin relief.
Creasta principala a Muntilor Capatanii este constituita preponderent din sisturi cristaline.
Masivul Buila-Vanturarita se intinde de la vest de Cheile Bistritei pana la est de Cheile Olanestilor.
Masivul Buila Vanturarita, prin potentialul sau deosebit, intruneste conditiile optime dezvoltarii si practicarii diferitelor forme de turism, precum turism montan, agroturism, turism monahal, sportive, de odihna si relaxare, etc.
In Parcul national Buila Vanturarita se gasesc 2 rezervatii importante: Rezervatia de Tisa si Rezervatia naturala Stogu.
Rezervatia de Tisa din Muntii Buila Vanturarita cu varful Vanturarita Mare (1855 m) este declarata Parc National prin Hotararea de Guvern nr.2151 / 30 noiembrie 2004.
Flora masivului Buila Vanturarita cuprinde numeroase specii protejate , pana in prezent fiind identificate peste 22 de specii, printe care tisa, bradisorul, floarea de colt si iedera alba.
Datorita dispunerii in trepte a masivului, aici se intalneste o fauna de clima calda, submediteraneana, cat si specii relicte, glaciare precum si numeroase specii protejate printre care capra neagra, cerbul, rasul, bursucul, vipera, soparla de stanca, cocosul de munte, etc…
Rezervatia Radita - Manzu din Muntii Capatanii
Rezervatia Radita - Manzu din Muntii Capatanii, cai de acces: din Olanesti se merge pe drumul forestier ce urca in lungul vaii Olanesti, pana la confluenta cu Paraul Cainelui si de aici pe drum forestier pana in rezervatie.
Rezervatia Radita – Manzu este o rezervatie naturala mixta situata in Mtii Capatanii , Munceii Olanestilor, in bazinul superior al Paraul Olanesti si la o altitudine intre 650- 950 m.
Conserva forme de relief spectaculoase cu aspect ruiniform, din flora salbatica, specii rare ca floarea de colt, iedera alba, stanjenei, tulichina mare iar din fauna specii periclitate si rare ca ursul brun si capra neagra.
Alte rezervatii:
Rezervatia Lacul Frumos din Mosoroasa
Rezervatia de nuferi albi si galbeni din Baile Olanesti
Cheile Cheii sunt situate in partea de nord-est a Masivului Buila-Vanturarita, fiind niste chei tipice pentru Carpatii nostrii.
Cu automobilul aveti acces atat la partea de intrare cat si la iesira din chei.
Din Ramnicu Valcea o luati in directia Bailor Olanesti si dupa 12 km faceti stanga spre satul Cheia.
Treceti de sat si pe langa niste schituri, traversati pe un pod apa care iese din chei, urcati un munte pe serpentine, treceti printr-un tunel si coborati la Cantonul Cheia, punct de intrare in chei.
In Cheile Cheii se gasesc numeroase pesteri (pe cale sa devina rezervatii naturale):
- pestera cu lac din Cheile Cheii
- pestera Pagodelor din Cheile Cheii
- pestera Caprelor din Cheile Cheii
- pestera cu Perle
- pestera Rac din Cheile Cheii
- pestera Clopot din Cheile Cheii
Cheile Olanestiului
Aceste chei, situate in extremitatea nord-estica a Masivului Buila-Vanturarita, desi sunt mai scurte, nu sunt mai putin spectaculoase, mai ales in portiunea din aval, unde peretii sunt foarte inalti si valea cade in cascade.
Izvoarele Minerale
In 1910 dr. Ion Puturianu a grupat izvoarele minerale in mai multe categorii dupa compozitia chimica si actiunea lor asupra organismului:
•14 izvoare iodurate
•6 izvoare sulfurate si clorurat sodice
•4 izvoare cu ape diuretice
•1 izvor bicarbonat, cu emanatii abundente de gaze
•2 izvoare purgative
•2 izvoare feruginoase
•2 izvoare avand compozitie mixta.
In anii 1920-1922 hidrogeologul dr. Knetl de la firma `rumpel` din Viena in urma studiilor efectuate la Baile Olanesti, a ajuns la concluzia ca debitul si temperatura apelor minerale raman constante sau variaza foarte putin. Au fost cercetate 30 de surse hidrominerale situate pe Valea Olanesti ( izvoare minerale nr: 1, 2, 3, 4, 5, 19, 20, 24, 30) pe Valea Tisei (izvoare minerale nr: 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18). Odata terminata captarea, sursele hidrominerale au fost supuse investigatiilor fizice si chimice de catre dr. Krizon din Praga, chimistii Meta si Schwartz de la Institutul Geologic, dr. V. Bianu, dr. C. Mihailescu, dr. L. Alexiu, dr. P. Petrescu.
In urma analizelor, in 1926 izvoarele minerale din Olanesti dupa concentratie au fost clasificate in 3 grupe:
•ape hipotone (izvoarele minerale nr: 24, 12, 11, 14, 10, 6)
•ape izotone (izvoare minerale nr: 5, 7, 30)
•ape foarte usor hipertone ( izvoare minerale nr: 19, 3, 20).
Piatra Scrisa - La 1km de Casa Giulia
Drumetie de aproximativ 1. 5 km pana la o stanca deasupra statiunii pe care din todeauna a fost gravata cu diferite nume de turisti si localnici.
Parcul Central
Parcul central aflat in centrul statiunii inconjurat de aleea izvoarelor, piscine si parcare.
Peștera Arnăuților
Peștera Arnăuților, monument al naturii este o arie naturală protejată, rezervație naturală de tip speologic, situată în județul Vâlcea, pe teritoriul administrativ al orașului Băile Olănești.
Drumetii in zona Olanesti
Trasee pentru drumetii in jurul statiunii Olanesti:
- satele Tisa si Gurguiata - Olanesti - satele Tisa si Gurguiata - Schitul Bradu - Olanesti - Schitul Iezer - Pestera "Sf.Antonie" - Olanesti - Schitul Iezer - Schitul Pahomie - Schitul Patrunsa (se recomanda o alocare stricta a timpului deoarece pentru a ajunge pana la Patrunsa este nevoie de 9 ore in medie) - Olanesti - Manastirea Frasinei - spre izvoarele raului Olanesti - Olanesti - "Piatra scrisa" - Olanesti - Lacul Frumos (Mosoroasa).
Cura de teren se face treptat, cu un efort fizic moderat, pentru a cruta organismul bolnav si obosit.
La schituri si la manastiri, se poate manca sau dormi peste noapte, dupa caz si in functie de posibilitatile si regulile bisericesti.
Pentru turistii antrenati sau obisnuiti cu efortul fizic, in Masivul Buila-Vanturarita se pot efectua trasee, care sunt marcate pentru o usoara orientare in teren:
- Olanesti - Valea Olanesti - Muntele Stogu - Cantonul Cheia; marcaj- banda rosie.
- Olanesti - Valea Olanesti - Comanca - Muchia Gropile - Munchia Cainelui - Dosul Pamantului - Lotrisor; marcaj- cruce albastra apoi banda albastra.
- Olanesti - Manastirea Frasinei - Fruntea lui Dat - Dosul Pamantului - Lacul Doamnei - Lotrisor; marcaj- nemarcat pana la Frasinei, apoi banda albastra.
- Olanesti - Cantonul Cheia - Curmatura Comarnicelor - Paraul de Piatra- Muntele de Piatra- Intre Rauri; marcaj- triunghi rosu.
- Olanesti - Cantonul Cheia - Curmatura Comarnicelor - Paraul de Piatra - Muntele de Piatra - Vf Piatra; marcaj- triunghi rosu pana la Muntele de Piatra, apoi punct rosu.
- Olanesti - Schitul Iezer - Schitul Pahomine - Schitul Patrunsa; marcaj- cruce rosie.
- Olanesti - Cantonul Cheia - Muntii Capatanii (muchia Stana Batrana); marcaj- triunghi rosu.
De retinut:
Informati-va bine asupra oricarui traseu!
Traseul pe Valea Cheii este interzis in amonte, desi apar unele semne rosii, nu este recomandabil sa le urmati, deoarece Valea Cheii, extrem de accidentata, prezinta in Cheile Recea dificultati alpine.
Atentie la vipere, semnalate si pe stancariile muntilor!
Nu se recomanda nici unul dintre traseele de mai sus iarna!
Zone pentru alpinism tehnic:
- Masivul Vanturarita – Stogosoarele - Stogu - Claia Stramba - Vanturarita
PesteriPestera Sfantului Grigorie Decapolitul
Pestera „Sfantului Grigorie Decapolitul" sau "Pestera Liliecilor", este declarata monument istoric de categoria A, situata pe versantul drept al cheilor, la 850 de metri altitudine si adaposteste doua biserici: „Intrarea in Biserica", datata inainte de anul 1633 si „Sfintii Ingeri", din 1782.
Pestera Liliecilor, are o lungime de 250 metri, este electrificata in intregime, punctul de plecare este de la manastirea Bistrita, judetul Valcea.
Pestera este destul de mica si poate fi vizitata in timpul zilei pentru ca beneficiaza de iluminare naturala de la o deschizatura in peretele de stanca, ce ofera o priveliste interesanta a Cheilor Bistritei.
Numele de Pestera Liliecilor vine de la colonia de lilieci care traieste in galerii si care este protejata de lege.
Numele de Grigorie Decapolitul vine de la faptul ca, in vremuri de restriste, calugarii ascundeau aici moastele sfinte.
Are doua deschizaturi spre est (inspre raul Bistrita), iar accesul se face pe o poteca abrupta numai prin deschiderea din aval.
Galeria de la intrare se termina dicolo de blocul de calcar suspendat, unde o scara pe partea dreapta, ne conduce intr-o galerie larga.
De aici drumul se continua in trei directii:
-prima, spre dreapta, coboara pe treptele sapate, in galeria Mare, care se termina cu deschiderea nordica a pesterii
-a doua, spre dreapta, ne introduce intr-o galerie de 30 de m, numita si galeria Izvorului , etajul mijlociu al pesterii.
Galeria se stramtoreaza progresiv si se termina cu doua bazine de apa numite de localnici "Izvorul".
-a treia, se continua din galeria principala si adaposteste colonia de lilieci.
Undeva in stanga se afla biserica Ovedania, unde pe vremuri de restriste erau ascunse moastele Sf.Grigore Decapolitul
Rezervatia Muzeul Trovantilor
Muzeul Trovantilor este o zona care a fost declarata rezervatie naturala de interes national în anul 2005.
Straniile formatiuni sunt construite predominant din siliciu pietrificat si stau raspandite prin vai si dealuri.
Taranii din zona le-au numit "pietrele care cresc".
Forma lor, asemanatoare unor tuberculi, se repeta de la dimensiunea de cativa mm. pana la formatiuni care ating 6-10 m.
Cele mai mari pietre de acest fel au fost deja adunate la "Muzeul trovantilor" ( denumirea stiintifica a rocilor).
Stranietatea acestor pietre rezida in formele aproape identice pe care le au.
In natura este aproape imposibil sa gasesti doua pietre care sa semene perfect una cu cealalta.
Ori pe dealurile de la Costesti ai sa gasesti mii de "indivizi" asemanatori.
O alta bizarerie a locului este aceea ca, in urma unei ploi de pilda, nisipul ud incepe sa prezinte cam in 30-40 de minute mici elemente in formare, asemanatoare cu pietrele mari din preajma, care te duc automat cu gandul la o "inmultire" si "crestere".
Cele foarte mici sunt sfaramicioase si prezinta chiar niste excrescente ce sugereaza radacinile.
Cele mari au un miez dintr-o roca extrem de dura, in timp ce zona lor periferica pastreaza caracterul nisipos.
Daca sunt taiate, sectiunile seamana cu un trunchi de copac, prezentand "inele" de dimensiuni, culori si specificitati particulare.
Cheile Olanestiului
Aceste chei, situate in extremitatea nord-estica a Masivului Buila-Vanturarita, desi sunt mai scurte, nu sunt mai putin spectaculoase, mai ales in portiunea din aval, unde peretii sunt foarte inalti si valea cade in cascade.
Turism Monahal:Biserica lui Horea la 20m de Casa Giulia
Ca monument al arhitecturii populare romanesti, bisericuta de lemn din Olanesti prezinta o mare valoare nu doar prin maiestria artistica a mesterilor care au faurita, ci si prin valoarea sa de monument istoric, data de asocierea ei cu Vasile Nicula Ursu, zis Horea, motul care a condus la 1784 cea mai mare rascoala a taranilor din Transilvania.
Undeva intr-un colt tainic al bisericii sunt ascunse cuvintele "Nicula Urs" si in fiecare aschie de lemn inca se simte o parte din sufletul lui si al romanilor mult-incercati de peste munti.
Cum satenii din Albac, hotarasera construirea unei biserici de piatra la inceputul secolului XX, s-a hotarat ca vechea bisericuta sa fie vanduta unei alte asezari fara lacas de cult.
Aflat in prima calatorie in Muntii Apuseni, marele om politic roman Ion I.C. Bratianu, ministru de Interne in Guvernul Dimitrie A. Sturdza, a aflat si a cumparat cu banii sai biserica in toamna anului 1907.
Mesterul dulgher Nicolae din Sohodol si ajutoarele sale au demontat lacasul (insemnele de pe barne pot fi vazute si astazi), l-au trasportat ca "lemne de foc" (in actele stapanirii austro-ungare) pe sanii pana la gara Turda si apoi in vagoane de marfa speciale pana in ceea ce era atunci Romania.
Biserica a fost reconstruita pe temelie noua la Florica, pe mosia parinteasca a Bratienilor, ca un simbol viu al neatarnarii si al sperantei reintregirii tarii.
Dupa plecarea sa din Muntii Apuseni, Ion I.C. Bratianu spunea:"...Desenul lui Coaches si Biserica lui Horea sunt amintiri scumpe ale primei mele calatorii in Muntii Apuseni."
In 1908, poposind la Florica, Octavian Goga este profund impresionat de bisericuta, de simbolul pe care il reprezenta, scrie o tulburatoare poezie, al carei text strajuie intrarea in biserica.
In anul 1954, Patriarhul Justinian a cercetat bisericuta uitata in darapanare la Florica si a hotarat mutarea ei la Olanesti, unde a fost reconstruita urmand vechile insemnari si a fost impodobita cu pictura noua si Sfinte Odoare pe cheltuiala Patriarhiei Romane.
In duminica din 12 octombrie 1958, biserica a fost sfintita.
Alte biserici in Olanesti, precum si schiturile si manastirile din imediata apropiere.
In Baile Olanesti: - Biserica Neamului - Biserica fostului schit Comanca - Schitul Bradu
In Olanesti-sat: - Biserica Sf. Nicolae - Biserica din Cormosesti - Biserica Sf Voievozi - Biserica Sf. Ingeri din Cheia.
In apropierea Olanestiului: - Schitul Iezer - Schitul Pahomie - Schitul Patrunsa - Manastirea Frasinei
Manastirea Frasinei
Situata in comuna Muereasca, la 7 km de Olanesti, Manastirea Frasinei are de fapt doua biserici:
Biserica Manastirii Frasinei, zisa si Biserica Mare, avand hramul "Adormirea Maicii Domnului", cu intreg ansamblul de cladiri, in forma de cetate, este ctitoria Sfantului Calinic de la Cernica, episcopul Ramnicului, care a construit-o intre anii 1860-1863, an in care o si sfinteste.
Pictura, facuta in ulei de pictorul ardelean Misu Pop, in stilul lui Tattarascu, a fost spalata in anul 1968 de pictorul Aritium Avachian.
Aceasta biserica este monument istoric.
Biserica schitului vechi, cu hramul "Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul", a fost construita din lemn de calugarii bulgari Ilarion si Stefan, in anul 1710 si reconstruita din zid in anii 1762-1763.
Viata monahala de aici se aseamana cu cea de la Muntele Athos; in manastire nu au voie sa intre femei (numai in biserica de sus, in cea de jos au voie si femeile) si nu se gateste cu carne.
In acest sens, Sfantul Calinic a asezat in anul 1867 o piatra de legamant la circa 2 kilometri de manastire, unde este astazi o biserica si dependinte pentru cazarea femeilor.
Este singura manastire din tara care nu a fost secularizata, pastrandu-si tot terenul agricol pana in zilele noastre.
Casa memoriala Anton Pann
Casa care adaposteste expozitia memoriala Anton Pann, este un monument de arhitectura urbana, construit la jumatatea secolului al-XVIII-lea, avand foisor si pivnita.
Casa se afla in Ramnicul Valcea cel mai apropiat oras fata de Baile Olanesti.
Expozitia a incercat sa puncteze peregrinarile pe meleagurile Valcii, datand din anii 1826 -1828, 1836 -1840, ale celui ce a ramas in constiinta urmasilor drept „fiul Pepelei cel istet ca un proverb" si care a fost „dascal de musichie" la scoala organizata pe langa Episcopia Ramnicului.
Casa a fost resedinta revolutionarului Anton Pann (1794 - Sliven Bulgaria - 1854, Bucuresti) care s-a refugiat in 1812 in Bucuresti, iar in 1827 a fost numit profesor de muzica bisericeasca la Seminarul din Ramnicul Valcea.
La 29 iulie 1848, a participat in parcul Zavoi alaturi de alti revolutionari, cantandu-se pentru prima data "Desteapta-te romane" , pe versurile lui Andrei Muresan, a carui muzica o compusese, adaptand melodia cantecului "Din sanul maicii mele".
Casa – muzeu a fost translata pe o distanta de 37 metri, de pe amplasamentul ei initial, odata cu modernizarea si reamenajarea teritoriala.
Expozitia a fost amenajata pentru a ilustra interiorul unei modeste locuinte de targ de la mijlocul secolului al XiX-lea, aici fiind prezentate piese de mobilier (divan, biblioteca, masa, scaune), obiecte decorative din cositor, alama, alpaca si portrete ale unor personalitati din epoca.
in a doua incapere a expozitiei este prezentat un interior in care se afla mobilier pictat, specific zonei transilvanene, evidentiind legatura pe care Anton Pann a avut-o cu acest colt de tara.
in ultima incapere a muzeului sunt prezentate lucrari muzicale, culegeri de folclor, poezii si povestiri ale lui Anton Pann ("Noul Erotocrit", Sibiu, 1837, "Fabule si istorioare", Bucuresti, 1841, "Povestea Vorbei", Bucuresti, 1847, "Nastratin Hogea", Bucuresti, 1853 etc), scotand in valoare activitatea sa tipografica si literara.
Schitul Iezer - Baile Olanesti - Sat Cheia
Situat la nord de satul Cheia, pe valea cu acelasi nume, in apropiere de orasul Baile Olanesti din judetul Valcea, Schitul Iezer este una dintre cele mai izolate sihastrii din nordul Olteniei.
Primii ctitori ai acestui sfant lacas, pomeniti in pomelnic, sunt Radu cel Mare (1377 - 1383) si fiul sau Mircea cel Batran (1386 - 1418).
Cu trecerea timpului, acest schit s-a degradat, dar a fost refacut, in anul 1559, la 500 m distanta de cel vechi, de voievodul Mircea Ciobanu impreuna cu sotia sa, doamna Chiajna, fiica voievodului Petru Rares (1527 - 1546).
Dupa refacerea schitului Iezer, aici s-a adapostit o mare obste monahala cu peste trei sute de calugari. O parte dintre acestia traiau viata de obste in manastire, iar alti calugari se nevoiau in sihastrie, prin pesteri sau prin chilii, venind doar duminica si in zilele de sarbatori sa asiste la slujbele savarsite in biserica.
In pisania din 1720 se mentioneaza ca schitul a fost terminat in 1567-1568, dupa moartea ctitorului si ca in 1700 schitul era pustiu si surpat.
Biserica actuala a fost zidita de episcopul Ilarion si schimonahul Antonie, care a donat toate economiile, dar a si muncit personal, pentru ca in 1720 sa fie pictata de ieromonahul Nicolae. Mai tarziu, schimonahul Antonie, a fost canonizat sub numele de Sfantul Cuvios Antonie de la Iezeru.
El vine in Tara Romaneasca in anul 1648 si se stabileste la Ramnicu Valcea, ocupandu-se de comert. Ajuns la varsta de 64 de ani, binecuvantatul Antonie s-a hotarat sa aleaga calea monahala. Dupa ce renunta la ideea de a merge la Muntele Athos, la indemnul episcopului Ilarion, se stabileste la schitul Iezer.
Chiliile zidite de Cuviosul Antonie se pastreaza si astazi, in partea de apus a bisericii, avand un subsol spatios pentru depozitarea celor necesare intretinerii vietii monahale.
Din anul 1998, sfantul lacas s-a imbogatit cu o noua biserica.
Astazi, Schitul Iezer cuprinde o obste de maici, care se ostenesc sa duca mai departe traditia monahala existenta aici de mai multe secole.
Schitul Pahomie - Baile Olanesti
Fiind situat pe teritoriul localitatii Baile Olanesti ( comuna Barbatesti ), judetul Valcea, la aproximativ 30 km de Rm. Valcea, sub crestele Muntilor Capatanii, accesul la aceasta asezare monahala se face pe Dn 64A, Ramnicu Valcea - Baile Olanesti, trecand prin Pausesti - Maglasi, virand la stanga spre satul Cheia, apoi pe Valea Cheii, pe un drum forestier practicabil si accesibil si cu mijloace auto, pana la Izvorul Frumos, care tasneste de sub steiul de stanca lung de aproape 50 de metri, pe care este cladita biserica schitului, avand hramul ``Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul``.
Din pisania actuala a schitului rezulta ca intemeietorii sunt Pahomie monahul si Sava Haiducul, in anul 1520, justificandu-se numele de Schitul Pahomie de la Izvorul Frumos.
Dupa o alta pisanie, acest Pahomie nu ar fi altul decat marele ban Barbu Craiovescu, ctitorul Manastirii Bistrita, care in anii 1519 - 1520, cand recladeste Bistrita, daramata de tunul lui Mihnea cel Rau in anul 1509, zideste si Schitul Pahomie, in amintirea faptului ca la Izvorul Frumos, in pustietatea masivului Buila, in drumul pe care-l cauta prin padure ca sa ajunga la Sibiu, spre a scapa de urgia lui Mihnea, isi gaseste salvarea vietii sale si a celor care il insoteau in pribegie.
Printre prietenii sai se afla capitanul de oaste Sava, devenit Sava Haiducul, pentru faptul ca, zabovind stapanul sau de mai multa vreme aici, deseori a facut incursiuni prin localitatile invecinate, pentru a face rost de hrana.
Data de 1684 din pisania de astazi a schitului este presupusa a fi anul in care a avut loc repararea schitului, in acelasi an fiind renovata si Manastirea Bistrita de Constantin Brancoveanu, in calitate de descendent al familiei Craiovestilor.
Din 17 decembie 1824, avem date scrise despre starea schitului ``Izvorul Frumos`` - metocul manastirii Iezer: ``biserica se afla spre daramare cu totul``.
Din anul 1880, schitul a fost parasit. Abia in 1952 s-a recladit biserica in forma ei initiala, dupa trasaturile zidurilor ramase, cu zidari din Costesti si tamplari din Barbatesti, pictura fiind executata de Stan Hermeanu, in 1956. Cu timpul pictura s-a deteriorat, fiind refacuta in 1997, de catre ierodiaconul Popa Nicolae din Perisani.
Sfintirea schitului s-a facut la 30 septembrie 1956, de catre episcopul Iosif al Ramnicului, si a fost incredinat spre indrumare parintelui Veniamin de la Schitul Patrunsa.
Primul vietuitor al schitului reanoit a fost calugarul Ioasaf Ionescu, venit de la Arnota. El moare in 1980 si este inmormantat langa zidul bisericutei schitului.
Dupa aceasta data, schitul este pastorit de tanarul monah Galaction Zelig, format duhovniceste de parintele Lavrentie Sovrea de la Manastirea Frasinei, insufletind schitul cu vietuitori si scotandu-l astfel din anonimat. Simtindu-se obosit, parintele Galaction cere Preasfintitului Gherasim, pe parintele ieromonah Ieronim Tamas, de la manastirea Nicula, fiul duhovnicesc al Inaltpreasfintitului Parinte Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, pentru a prelua conducerea schitului. Cererea este aprobata incepand cu data de 1 ianuarie 2002.
Biserica, construita sub o mare stanca ( pe care se afla chipul Domnului ), avand in apropiere o cascada cu apa de munte, rece ca gheata, isi asteapta in liniste si rugaciune vizitatorii.
Schitul Patrunsa - Baile Olanesti
Schitul este situat in comuna Barbatesti, judetul Valcea, la 7 km departare de sat si are hramul ``Cuvioasa Paraschiva``, de la numele mamei episcopului Climent.
Acest schit a fost construit in 1740 de catre Episcopul Climent al Ramnicului in amintirea faptului ca aici a fost nascut de mama sa Paraschiva Modoran din Pietrarii de Jos, fugara peste munte de frica unei invazii turcesti, adapostindu-se la poalele muntelui Buila, in locul numit astazi Patrunsa.
Schitul a fost distrus in urma caderii unei stanci, fiind refacut in a doua jumatate a secolului al Xviii-lea, de postelnicul Dumitru, protopopul Pietraru si postelnicul Ion Barbatescu, probabil urmasi ai episcopului Climent.
In anul 1895, schitul a fost iarasi parasit si lasat fara slujitori, dar a fost readus la viata intre anii 1934 - 1935 si resfintit in ziua de 23 august 1936, prin truda ieromonahului Veniamin Grigorescu.
Actuala constructie dateaza din sec. Xix iar pictura in stil brancovenesc cu influente populare ( vezi Sf. Dumitru, Sf. Gheorghe pictat deasupra intrarii la pridvorul exterior ).
Biserica a suferit modificari in 1963 si 1977 cand a fost construita casa stareaului Veniamin Grigorescu ( 1935-1975 ) si Paul Niculescu 1975 - 1990, atunci fiind inchis pridvorul si biserica acoperita cu tabla.
Schitul se pastreaza astazi in stare buna si este declarat monument istoric.
Panorama partiala statiune
